Febra Aurului

Fragment: Acum, de parcă vru s-arate c-a rămas netulburat de prezența ațâțătoare a Roxanei, luă un aer sobru și încercă să spună ceva despre caz. Nu reuși. După ce se bâlbâi ca un om incapabil să-și pună ordine-n gânduri și-n fraze, îi ieși ceva de genul: ‒ Ce mai, nu… nu e ușor… ‒ Ce nu e ușor, Radu? îl tamponă „Dinozaurul” cu acea aroganță specifică șefilor, arătată de aceștia mai ales în prezența persoanelor străine pe care vor să le impresioneze. ‒ Brr… îî… să… ‒ S-o dezbrăcăm p-asta sau să rezolvăm cazu’, continuă „Dinozaurul” în șoaptă, profitând de faptul că cele două tinere erau acaparate de discuția lor. Vorba vine. Vorba vine, căci cel puțin una dintre ele, Roxana Tache – a cărei față fină nu se împurpurase niciodată la vederea bărbaților – nu numai că era dezinhibată, dar și trăgea cu urechea la discuția ce-o viza. ‒ Îî… și una, și alta, confirmă tânărul pe aceeași tonalitate joasă după ce se mai dezmetici puțin. ‒ Fleacuri! ripostă sictirit „Dinozaurul”, de parcă nimic nu era mai simplu, deși la caz lucrau de luni bune fără să-i dea de cap, iar în ceea ce privește încercarea de convingere a tinerei ar fi putut să lucreze și ani întregi, căci dacă nu dovedea potențial financiar… cel mai probabil, tot degeaba.

Views: 1