LEOAICA

Imediat după 10:15 p.m., în încăpere s-a lăsat liniștea, și atunci, brusc, l-am văzut pe Saroo! Timpul s-a oprit în loc. Toate lucrurile din fundal s-au estompat când în fața noastră a apărut copilul nostru, în carne și oase. Era uluitor de frumos, cu ochii lui căprui mari și cu picioarele subțirele. Din clipa în care a intrat pe ușă, în tricoul lui deosebit, având inscripționate pe el o hartă a Insulei Apple și cuvântul „Tasmania”, a fost dragoste la prima vedere. Însoțitoarea lui Saroo l-a condus la noi, într-un colț liniștit al încăperii, pentru a face primele prezentări. Eu simțeam nevoia să sar în sus și să țip, dar bunul-simț a ieșit învingător. John i-a strâns mâna lui Saroo cu un aer serios, iar eu l-am îmbrățișat. Am văzut că avea în mână o bucată mare de ciocolată topită, ceea ce însemna că nu putea lua ursul koala de jucărie pe care i-l aduseserăm, așa că a trebuit să-l curăț repede. El mi-a întins mâna ca să i-o șterg. Era primul meu gest în calitate de mamă. În acel moment nu prea mi-am dat seama, pentru că vocea lui era atât de slabă, dar spunea cuvântul „Cadbury”, care pentru el însemna ciocolată. Când i-am terminat de curățat mâna, Saroo a apucat fericit ursul koala și i l-a arătat unui mic prieten care venise odată cu el. Trecuserăm oarecum de primul test. Am rămas uimită când am văzut ce calmi erau copiii. Păreau să aibă o înțelepciune și o putere de înțelegere a situației mult superioare vârstei lor, mai ales dacă țineai seama de zborul lung pe care îl suportaseră. După vreo oră, sporovăiala din încăpere s-a mai liniștit. Sosise timpul ca toți proaspeții părinți să-și preia copiii de la însoțitorii lor și să-i ducă acasă. Am plecat cu lacrimi de fericire în ochi. I-am pus lui Saroo un trening peste tricou și peste pantalonii scurți, știind că afară va fi răcoare, mai ales pentru un băiețel care tocmai sosise dintr-un climat atât de cald. Și apoi, cu timiditate, am pășit în noua noastră viață: o familie de trei persoane.