Era miezul nopţii şi încă ploua peste Schäßburg atunci când m-am hotărât să ies din han şi să mă plimb aiurea prin oraşul-cetate. Nu aveam somn şi multe gânduri mă chinuiau. Am traversat câteva străduţe înguste şi m-am oprit pentru câteva clipe. Nu eram hotărât în ce direcţie trebuia să îmi continui periplul nocturn. Într-un final am ales şi am făcut la stânga pe o stradă. După aproape un sfert de ceas de mers, m-am oprit în dreptul unei porţi.
Era intrarea cimitirul Bisericii din Deal.
Mă plimbasem pe acolo de câteva ori, doar ziua. O curiozitate ciudată a pus stăpânire pe mine. M-am hotărât să intru să văd cum arăta cimitirul noaptea. Am mers câţiva metri apoi am părăsit aleea principală şi m-am pierdut printre morminte. Între timp ploaia se oprise, cerul se înseninanse, luna plină îmi lumina drumul spre o constructie destul de mare care îmi atrăsese atenţia. Ciudat lucru a fost acela, căci de câte ori am trecut pe acolo ziua nu o văsusem.
Cum se făcea că o observasem în miez de noapte?
Răspunsul la această întrebare nu l-am aflat nici până astăzi, iar când am revenit după un timp nu am mai găsit-o.
Fragment Tom Cody – Agenția Incidentelor Stranii: Cazul celor 47
De îndată ce femeia ieși pe ușă, unul dintre cei care o priveau fascinați – o matahală rasă în cap, cu ochi mici, porcini și un nas turtit – se ridică de la masă și se îndreptă spre ieșire. Bărbatul de la bar coborî de pe scaunul înalt, se scotoci în buzunarul blugilor și aruncă în grabă câteva monede pe farfurioara ceștii de cafea din fața lui. Se întoarse pe călcâie și părăsi cu pași mari localul. Scena ce i se înfățișă odată ajuns afară, îl făcu să se încrunte. În parcarea întunecată, femeia se străduia să se apere stângaci de avansurile libidinoase ale malacului, care tot încerca să o pipăie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.