Treaz, in miez de noapte, cu ganduri amare ca fierea haladuindu-i prin minte in corul sforaielilor colegilor de detentie, Carp isi blestema soarta.
Realitatea din celula infecta in care fusese repartizat dupa perioada carantinei depasise orice si-ar fi putut imagina vreodata. Se indoia ca fantezia cuiva, oricat de dementa ar fi fost persoana cu pricina, ar fi putut scorni ceva la fel de bolnav ca ceea ce el traia de luni de zile. Jilava depasea cu mult pana si Guyana franceza, descrisa atat de sumbru de Henri Charrière in al sau Papillon. Abia acum, la atata timp de la momentul lecturii romanului cu pricina, intelesese esenta acestuia, ce consta in suferinta psihica pricinuita de incarcerare, sfarsind prin a se regasi in dorinta obsesiva a personajului principal, aceea de libertate.
Doar ca, el nu era Papillon! El era las si asa fusese intotdeauna! Tocmai de aceea isi merita soarta! Tocmai de aceea, tot ce putea face impotriva ei era sa o blesteme.
Atingerea buzelor lui ii aduse aminte de ziua in care, coplesita de frumusetea trandafirilor proaspat infloriti, isi asezase fotoliul in camera alaturata printre roze si atipise. Un fluture se odihnise pe buzele ei. Surprinsa, deschisese ochii si cu o miscare instinctiva din mana, il gonise. Acum, fiindu-i teama sa nu faca aceeasi greseala, incremeni asteptand fluturele urmator, care nu intarzie sa apara. Isi incolaci mainile imprejurul omului ei si-l trase aproape, simtind valul placerii cum urca nestavilit odata cu mangaierile lui. Se deschise si se contopira intr-o singura fiinta, inconjurati de fericire ca de un nimb binefacator.
Fragment din carte:
“Cu foamea oarecum amagita, decise ca Tica – frizerul ce il tundea de atata timp – sa fie primul vizitat. Nu se grabi. Acum ca- si incheiase cu succes obiectivul principal al zilei, isi permise sa se relaxeze. La pas marunt, fara graba, invaluit de caldura placuta a soarelui, o lua spre frizerie. Oricum nu avea unde sa se duca pana la lasarea serii.
Incerca sa se relaxeze reconstituind rutina de altadata. Se lasa in voia frizerului, ba chiar flecari cu el despre vremurile trecute. Furat de conversatie, nu observa ca Tica deja-i barbierise maiestru unul dintre obraji. Nu il opri. Desi nu comandase rasul, isi dadu seama ca, de fapt, frizerul nu facuse decat sa respecte la randul sau tabietul lui. Intotdeauna, dupa ce isi scurta parul, se si barbierea. Privindu-se in oglinda, nu regreta banii cheltuiti. Era alt om! Plati, avand grija sa lase o mica atentie, multumi politicos si parasi localul.
Facu un scurt popas la toaleta publica din intersectia Rahovei cu Amurgului – lipsa unei toalete fiind cea mai mare problema a sa – apoi la chioscul intesat cu publicatii aflat in statia de autobuz, dupa care intra in primul magazin alimentar intalnit, de unde, pe langa o franzela cumpara si cateva felii de parizer. Ruga vanzatoarea sa-i portioneze painea, iar femeia se conforma cerintei.
Isi termina pranzul pe cea mai retrasa banca a parcului Humulesti, departe de larma copiilor ce fugareau o minge peticita. Luptand din greu cu imaginea ispititoare a unei halbe brumate cu bere rece, se indrepta spre tasnitoarea aflata la cativa metri de el.
Cu setea potolita, se cufunda in lectura ziarului cumparat.
Linistea fu ceea ce il facu sa ridice privirea din paginile cotidianului. Cauta din priviri copiii de mai devreme si ramase surprins de amurgul zilei. Isi dadu seama ca din nou se lasase purtat de ganduri in vremuri trecute. Nu era intaia oara cand orele nebagate in seama fugisera astfel cu repeziciunea unei singure clipe.
Se simti brusc coplesit de tristete. Batran. Desi odinioara le iubise, acum ura noptile, temandu-se de stafiile intrupate din intunericul lor.
Se ridica de pe banca ce si astazi ii ingaduise prezenta. Avea atatea amintiri din coltul acesta de parc, incat intr-un fel o considera banca lui, iar zilele in care o gasea ocupata parca erau mai triste.
Se indrepta spre iesirea laturalnica dincolo de care il astepta actuala sa “locuinta”.
Evita sa priveasca direct spre grupul galagios ce scuipa seminte pe trotuarul din fata casei sale. Isi simti sufletul razvratit de suparare, dar resemnarea fu mai puternica. Il vazu cu coada ochiului pe Briliant ridicandu-se greu de pe scaun si privind amenintator spre el. Restul stransurii: barbati, femei si copii de diferite varste, ii urma exemplul si se facu liniste.
Izbit de putoarea fetida a excrementelor de pe plafonul autoturismului sau, se intoarse cu spatele si duse mana la gura. Ca la un semn, linistea fu sparta de rasul isteric al celor ce, asezati ca la spectacol, de-abia asteptau reactia lui. Se intoarse cercetand din ochi cauza mirosului si isi blestema in sinea sa neputinta. Nici macar nu avea cu ce sa curete plafonul.
„Infrange-ti durerea caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte”, rosti pentru sine, apoi isi goli mintea de ganduri, intra in autoturism si ca un robot fara sentimente umane, se pregati de somn.”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.